Autentificare Inregistrare
Nume utilizator:
Parola:
| Ati uitat parola?
Nume utilizator*:
Adresa de e-mail:
* Nu folositi diacritice!
Trimitem parola pe e-mail
Categorii

Fara categorie

Victorie pentru FC Bihor în ultimul amical

2015. februarie 23. 8:57 | Update: 2015. februarie 22. 15:03 newsbihor.ro

FC Bihor a disputat, sâmbătă, la Stadionul Motorul, ultimul joc amical din această iarnă. Adversara „roș-albaștrilor” în acest joc de verificare a fost CS Oșorhei, echipa bihoreană de pe locul III din Seria a IV-a a Ligii a III-a.

Meciul, care s-a desfășurat pe un teren moale a fost la discreția orădenilor, care s-au impus clar, cu scorul de 4-1, după ce la pauză conduceau cu 3-0. Golurile formației gazdă au fost marcate de Cr. Cigan, Ember, Cr. Andor și Sorian, în timp ce pentru oaspeți a punctat Lascu.

Încă din minutul 2 s-a deschis scorul, când Fl. Pop i-a trimis în careu pe partea dreaptă lui Cr. Cigan, care a șutat din 14 metri, învingându-l pe portarul Hava. Peste doar 3 minute, FC Bihor putea majora scorul, dacă șutul expediat din 8 metri de Ember nu lovea stâlpul din dreapta porții apărate de Hava. Același Ember avea să marcheze totuși în minutul 19, când, după o centrare perfectă a lui Dorin Mihuț, de pe dreapta, micuțul jucător orădean, care în acest meci a fost folosit în compartimentul ofensiv, a marcat cu un șut de la marginea careului, la colțul lung, lângă bară.

Până la pauză FC Bihor a mai marcat un gol însă, prin Cr. Andor, chiar în ultimul minut al primei reprize. Atunci, tot de pe dreapta, a centrat Cr Cigan și, cu capul, din 6 metri, Andor s-a înălțat și a trimis în poartă, după ce mai întâi mingea a lovit stâlpul din dreapta porții.

După pauză, antrenorii celor două formații au purces la o serie de schimbări, iar pe acest fond, în minutul 72, CS Oșorhei a beneficiat de o lovitură de la 11 metri, executată de Ov. Popa. Șutul acestuia a lovit însă bara transversală. Echipa din Oșorhei a marcat totuși 3 minute mai târziu, prin Lascu, care a înscris din careu de pe partea dreaptă.

Scorul final al întâlnirii, 4-1 pentru FC Bihor, l-a stabilit Sorian, care în minutul 82, a executat impecabil o lovitură liberă de la 22 de metri. Șutul trimis de el mergând la vinclul porții, pe colțul scurt.

„Mă bucură evoluția jucătorilor din acest ultim test de verificare, în care, din nou au arătat poftă de joc. Am apărut bine la finalizare. Am încercat în această săptămână să corectăm greșelile pe care le-am descoperit pe parcursul acestor jocuri de verificare. Mă bucură, încă o dată, starea lor de sănătate. Din punct de vedere fizic, zic eu, stăm foarte bine în acest moment, drept dovadă că nu avem nici un accidentat muscular, având în vedere și suprafețele pe care ne pregătim în această perioadă. Sunt încrezător din punct de vedere sportiv. Acum, mai departe, rămâne de văzut ce se va întâmpla cu acest club”, a declarat la finalul jocului, antrenorul echipei FC Bihor, Călin Cheregi.

FC Bihor – CS Oșorhei 4-1(3-0)

Stadion: Motorul

Spectatori: 50

Timp: bun

Teren: moale

Au marcat: Cr. Cigan (min. 2), Ember (min. 19), Cr. Andor (min. 45), Sorian (min. 82) / Lascu (min. 72)

FC Bihor: Sălăjan (min. 52 Fildan) – Mihuț (min. 65 Lorincz), Bactăr (min. 65 V. Petricău), Fl. Lazăr (min. 73 Cr. Sas), Letan – Fl. Pop (min. 65 Ludușan), Țoca (min. 65 Sorian), I. Cuc (min. 46 Haș), Cr. Andor (min. 65 Ionuț. Ban) – Ember (min. 65 S. Mune) – Cr. Cigan (min. 65 Zs. Lukacs). Antrenori: Călin Cheregi și Lucian Ciocan.

CS Oșorhei: Hava (min. 60 Deac) – Turcan (min. 73 Ad. Petricău), Pintea (min. 83 Buz), Lavrincsik, Hering (min. 73 C. Chiș) – Magda (min. 68 Selegean), Ov. Popa – Hosu (min. 60 Hosu), Trip (min. 52 Lascu), Costea – Sorin Ban (min. 65 Sergiu Ban). Antrenor: Rudy Kovacs

Au arbitrat: Radu Bitea – Nicolae Tătar și Ionuț Cheregi (toți din Oradea)

În total, în această iarnă, FC Bihor a disputat 7 jocuri amicale, obținând 5 victorii, 1 rezultat de egalitate și o înfrângere. Orădenii au marcat 20 de goluri și au primit 7.

 

 

Comentarii

Comentariu nou

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *



Inapoi sus pe pagina