Autentificare Inregistrare
Nume utilizator:
Parola:
| Ati uitat parola?
Nume utilizator*:
Adresa de e-mail:
* Nu folositi diacritice!
Trimitem parola pe e-mail
Categorii

Fara categorie

Victorie pentru baschetbaliștii orădeni

2014. decembrie 22. 13:06 | Update: 2014. decembrie 22. 12:34 newsbihor.ro

CSM-U Oradea a câștigat ultimul meci disputat în turul actualei ediții de campionat. Baschetbaliștii orădeni au învins, acasă, pe BC Timișoara, cu 91-66.

Anunţat drept un meci echilibrat, în care urmau să se întâlnească două formaţii cu linii de clasament asemănătoare, doar primul sfert şi începutul celui de-al doilea au dat emoţii gazdelor, după care elevii antrenorului Cristian Achim au preluat conducerea şi treptat s-au desprins. Înaintea ultimului sfert, orădenii au condus cu 20 de puncte, scor 75-55, iar în ultimele zece minute diferenţa a crescut şi mai tare, în cele din urmă CSM U adjudecându-şi una dintre cele mai clare victorii din actuala stagiune, la o diferenţă de 25 de puncte, cu 91-66.

Doar în primul sfert au condus timişorenii, după zece minute ei având, de altfel, 22-18, în rest situaţia a fost controlată de bihoreni.

Principalul marcator, dar şi cel mai bun jucător al orădenilor a fost Daniel Dillon, autor a 19 puncte, urmat de Markovic, cu 16, însă pe lângă ceilalţi jucători, care au evoluat şi ei foarte bine, s-au mai remarcat Rareş Paşca şi Daniel Popescu, apreciaţi la final şi de antrenorul Achim.

De partea cealaltă, la timişoreni, s-a remarcat în special căpitanul Zlatko Jovanovic, cu 21 de puncte, în timp ce fostul jucător al orădenilor, Milos Pesic, a marcat doar 12 puncte şi a fost în nota echipei sale, modest.

CSM U Oradea – BC Timişoara 91 – 66 (18 – 22, 31 – 15, 28 – 18, 16 – 11)

Sala: Arena “Antonio Alexe”
Spectatori: 1500
Arbitri: Marius Ciulin (Constanţa), Fabiana Martinescu (Sibiu) şi Sorin Drugău (Braşov)
Comisar FRB: Marius Marinescu (Bucureşti)

Comentarii

Comentariu nou

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *



Inapoi sus pe pagina