Autentificare Inregistrare
Nume utilizator:
Parola:
| Ati uitat parola?
Nume utilizator*:
Adresa de e-mail:
* Nu folositi diacritice!
Trimitem parola pe e-mail
Categorii

Fara categorie

Proiect transfrontalier la Universitate

2013. noiembrie 06. 9:07 | Update: 2013. noiembrie 05. 15:12 newsbihor.ro

Specialişti români şi maghiari s-au reunit la sfârşitul săptămânii trecute în Sala de Conferinţe a Bibliotecii Universităţii din Oradea pentru a prezenta rezultatele finale ale proiectului „Cross border reservoir research towards sustainable use of geothermal energy” („Cercetarea transfrontalieră a rezervelor pentru utilizarea durabilă a energiei geotermale”).

Proiectul a fost depus de către Universitatea din Oradea, în calitate de Partener de Proiect, împreună cu Szegedi Tudományegyetem (Universitatea de Ştiinţe din Szeged), în calitate de Lider şi s-a derulat în perioada 1.05.2012 – 31.10.2013. Dr. Tamás Medgyes a fost managerul lider de proiect (partea maghiară), iar dr. ing. Mircea Gordan a fost managerul partenerului de proiect (partea română). În total au fost 28 de membri în proiect, dintre care 11 la Universitatea de Ştiinţe din Szeged şi 18   la Universitatea din Oradea.

Proiectul „Cross border reservoir research towards sustainable use of geothermal energy” a fost finanţat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), completat de co-finanţarea naţională a celor două State Membre – Ungaria şi România – a avut ca obiectiv general crearea unei baze comune româno-maghiară pentru protejarea rezervelor de apă geotermală din arealul transfrontalier.

Obiectivele  urmărite au fost atinse cu succes, iar rezultatele obţinute sunt rodul unei munci în echipă şi a unei excelente conlucrări româno-maghiare şi se referă la: proiectarea unui sistem comun de monitorizare româno-maghiară pentru zona ţintă şi elaborarea unui studiu de fezabilitate şi a conceptului de „sistem cascadă geotermală” pentru Universitatea din Oradea.

Valoarea totală a proiectului este de 339.000 Euro, din care 173.700 Euro revin Liderului de Proiect, iar 165.300 Euro Partenerului de Proiect. Contribuţia Partenerului de Proiect este de 2%, adică 3.300 Euro. Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), asigură o finanţare de 85% din valoarea proiectului, adică 288.150 Euro, diferenţa fiind acoperită din subvenţii naţionale.

 

Comentarii

Comentariu nou

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *



Inapoi sus pe pagina