Autentificare Inregistrare
Nume utilizator:
Parola:
| Ati uitat parola?
Nume utilizator*:
Adresa de e-mail:
* Nu folositi diacritice!
Trimitem parola pe e-mail
Categorii

Fara categorie

Proiect al CJ Bihor premiat de ANFP

2016. ianuarie 20. 14:24 | Update: 2016. ianuarie 20. 14:24 newsbihor.ro

Proiectul Consiliului Județean Bihor “Înființarea Centrului de pregătire pentru salvatori montani în județul Bihor beneficiind de experiența elvețiană din St Gallen, Elveția” a obţinut mențiune la cea de-a VIII-a ediţie a ”Competiţiei celor mai bune practici în administraţia publică din România”, fiind premiată în cadrul conferinţei internaţionale „Inovaţie şi calitate în sectorul public”.

Scopul competiției a fost identificarea şi evidenţierea celor mai eficiente şi inovative practici din sectorul public românesc. În cadrul conferinţei au fost prezentate şi premiate exemplele de bună practică înscrise în „Competiţia celor mai bune practici în administraţia publică din România”, derulată de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) pentru anul 2015. Competiția a fost structurată pe trei secţiuni tematice: cooperare internaţională pentru modernizarea serviciilor publice, mecanisme de eficientizare a comunicării interne şi de consolidare a imaginii publice și metode şi practici de stimulare a participării cetăţenilor la viaţa publică.

Proiectul Consiliului Județean Bihor a fost înscris la secțiunea Pilon 1 – Pilonul I “Cooperare internaţională pentru modernizarea serviciilor publice” și a obţinut mențiune în urma deciziei unui juriu de specialitate.

Cele mai bune proiecte au fost selectate şi premiate de evaluatori aleşi din cadrul ANFP, universităţilor, asociaţilor profesionale, publicaţiilor de specialitate şi ONG-urilor cu experienţă bogată şi rezultate representative, fiind considerate exemple de bună practică și distribuite împreună cu Ghidul de bune practici în format tipărit și pe CD pentru administrațiile publice locale din țară.

Comentarii

Comentariu nou

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *



Inapoi sus pe pagina