Autentificare Inregistrare
Nume utilizator:
Parola:
| Ati uitat parola?
Nume utilizator*:
Adresa de e-mail:
* Nu folositi diacritice!
Trimitem parola pe e-mail
Categorii

Fara categorie

Primăria și instituțiile din subordine, alimentate de RCS&RDS

2015. decembrie 14. 14:55 | Update: 2015. decembrie 14. 12:57 newsbihor.ro

În urma unei licitații, Primăria Oradea va achiziționa, anul viitor, electricitate pentru propirul sediu, dar și pentru instituțiile subordanate, de la compania RCS&RDS.

Municipiul Oradea a participat vineri, la licitația organizată de Bursa Română de Mărfuri – Cluj Napoca (BRM) pentru achiziționarea de energie electrică pentru anul 2016.

Beneficiarul achiziției este Asocierea formată din: Municipiul Oradea (energia electrică aferentă clădirilor proprii), Administraţia Imobiliară Oradea (inclusiv unitățile de învățământ), Administraţia Socială Comunitară Oradea, Clubul Sportiv Municipal Oradea, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Spitalul Clinic Municipal dr. Gavril Curteanu, SC Termoficare SA Oradea și SC Administrația Domeniului Public SA Oradea.

Runda de licitație a fost adjudecată la prețul de 140 lei fără TVA pentru 1 MW, ofertat de S.C. RCS-RDS S.A. Economia realizată astfel de asocierea formată din instituțiile și companiile din subordinea Consiliului Local împreună cu cele 42 de instituții subordonate, în decursul unui an calendaristic, este de aproximativ 500.000 lei cu TVA.

“Faptul că achiziţia s-a derulat prin BRM ne-a fost de folos. Preţul obţinut a fost sub nivelul estimat şi totul a decurs mult mai repede”, a spus Manuela Maghiar, şefa Serviciului Achiziţii Publice din cadrul Primăriei Oradea, cea care a asigurat organizarea procedurii.

Prețul actual pentru furnizarea energiei electrice este de 163 lei/MWh, față de care se va înregistra o scădere de aproximativ 14% prin noul preț oferat.

Cantitatea estimată de energie electrică care a făcut obiectul prezentei achiziţii este de 17.750 MWh şi cuprinde 15.900 MWh – joasă tensiune și 1.850 MWh – medie tensiune. Contractul de furnizare se va încheia pentru o perioada de 12 luni, din ianuarie 2016 până în 31 decembrie 2016, cu posibilitatea prelungirii prin act adițional pe o perioadă de maxim 4 luni în anul 2017.

“Este prima licitație organizată de Primăria Oradea pe Bursa de Mărfuri și ne bucurăm că a fost încheiată cu succes. Ne-am atins scopul propus prin scăderea preţului de furnizare a energiei electrice, iar economia de fonduri ne va permite să creștem bugetul alocat investițiilor publice în anul următor”, a declarat Eduard Florea, administratorul public al Primăriei Municipiului Oradea.

Comentarii

Comentariu nou

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *



Inapoi sus pe pagina