Autentificare Inregistrare
Nume utilizator:
Parola:
| Ati uitat parola?
Nume utilizator*:
Adresa de e-mail:
* Nu folositi diacritice!
Trimitem parola pe e-mail
Categorii

Fara categorie

Licitația pentru parcarea Independenței, finalizată

2014. septembrie 30. 11:08 | Update: 2014. septembrie 30. 9:15 newsbihor.ro

Licitația pentru executarea lucrărilor la parcarea subterană din strada Independenței și-a desemnat câștigătorii.

Potrivit unui comunicat de presă al Administrației Domeniului Public SA Oradea, s-a încheiat procedura privind licitația pentru adjudecarea contractului de achiziție publică a lucrărilor pentru “Realizarea unei parcări subterane pe strada Independenței din Municipiul Oradea”.

În urma evaluării ofertelor depuse de asocierea SC Construcții Bihor SA cu SC Terratest Geotehnic SA și asocierea SC Rost Construct SRL cu De Vivo Spa și SC ArtLand Tecnologie Costruttive SRL, oferta câștigătoare a fost desemnată cea depusă de asocierea SC Construcții Bihor SA cu SC Terratest Geotehnic SA, cu o propunere financiară de 24.151.543,64 lei fără TVA, iar durata de execuţie a lucrărilor este de 18 luni. Valoarea estimată a achiziției a fost de 26.662.222 lei fără TVA.

Urmează o perioadă de 10 zile în care se pot depune contestații la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC).

La finalul lucrărilor, municipalitatea va plăti 70% din valoarea lucrărilor prin Administraţia Domeniului Public în termen de trei ani, printr-un credit furnizor, iar firma RCS-RDS, care deţine o parte din terenul pe care se va construi parcarea, va contribui cu 30% din valoarea totală a lucrărilor. După finalizarea execuţiei, parcarea subterană de pe strada Independenţei va intra în patrimoniul Administraţiei Imobiliare Oradea.

Comentarii

Comentariu nou

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *



Inapoi sus pe pagina