Autentificare Inregistrare
Nume utilizator:
Parola:
| Ati uitat parola?
Nume utilizator*:
Adresa de e-mail:
* Nu folositi diacritice!
Trimitem parola pe e-mail
Categorii

Fara categorie

Juniorii 2006 de la FC Bihor, locul VI la Trofeul „Gheorghe Ola”

2015. decembrie 21. 9:19 | Update: 2015. decembrie 21. 9:19 newsbihor.ro

Echipa de juniori 2006 a clubului FC Bihor a ocupat locul VI la ediția din acest an a Trofeului „Gheorghe Ola”.

Echipa cu jucători născuți în anul 2006 de la Centrul de Copii și Juniori al FC Bihor s-a întors de la Focșani, unde, în perioada 16-18 decembrie, a participat la faza finală a competiției dotată cu Trofeul „Gheorghe Ola”, competiție care ține loc de campionat național pentru copiii în vârstă de 9 ani.

De precizat faptul că la plecare, după un drum care a durat 10 ore, micuții fotbaliști orădeni au avut parte de o surpriză neplăcută. Deși au avut rezervare la hotel, li s-a comunicat la recepție că delegația FC Bihor nu mai are loc în hotel. Astfel, după două de stat prin holuri, organizatorii au venit cu soluția de a-i caza în apropiere de Focșani, la Odobești.

În primul joc, echipa antrenată de Gheorghe Silaghi a întâlnit formația LPS Suceava, grupare în fața căreia s-a văzut nevoită să se recunoască învinsă, cu scorul de 1-2, după ce la pauză conducea totuși cu 1-0, printr-un gol marcat de Andrei Moga. Apoi, în jocul al doilea, FC Bihor a întâlnit CSS Caransebeș, formație pe care a întrecut-o cu 3-2, după ce la pauză adversarii conduceau cu 2-0. Cele trei goluri ale orădenilor au fost marcate de Denis Sala, Andrei Moga și Raul Clemeniuc.

A urmat apoi meciul al treilea din grupă, decisiv pentru calificarea între primele patru, tocmai cu echipa campioană en-titre, gazdele de la CSM Focșani. Meciul a fost foarte disputat, dar și cu destule probleme de arbitraj. La pauză s-a intrat cu scor alb, 0-0.  La acest scor egal însă, Denis Sala a scăpat singur cu portarul fiind faultat, dar arbitrii nu au fluierat nimic. Tot la 0-0, Andrei Moga a scăpat, la rându-i, singur cu portarul, l-a driblat pe acesta, după care a fost faultat. Arbitrii au acordat de această dată lovitură liberă, însă portarului i-au acordat doar cartonașul galben, deși în mod normal ar fi trebuit să i-l  acorde pe cel roșu, ceea ce ar fi dus la o eliminare de 5  minute fără drept de înlocuire. În cele din urmă jocul s-a încheiat cu scorul de 2-1 pentru gazde, însă golul lui Andrei Moga a fost unul de generic, fiind aplaudat la scenă deschisă de publicul spectator prezent în sală.

De altfel, Andrei Moga a terminat pe locul II în clasamentul golgheterilor, cu 3 goluri, după Luca Băsceanu, de la Academia Hagi, care a marcat 4 goluri.

FC Bihor a încheiat astfel turneul final pe locul VI, ceea ce spune mult, având în vedere că la începutul acestei competiții s-au aliniat la start aproximativ 500 de echipe din întreaga țară.

Echipa avută la dispoziție la acest turneu final de antrenorul Gheorghe Silaghi a fost alcătuită din: Laurențiu Nicoară, Alex Dulău, Vlad Dana, Luca Buciuman, Vlad Duma, Denis Sala, Andrei Moga, Raul Clemeniuc, Lucas Ciuciu și Andrei Matea.

În finala mare a competiției, Academia Hagi a învins, cu 3-2, după loviturile de departajare, pe CSM Focșani, după ce în timpul regulamentar de joc scorul a fost egal, 0-0.

Și în meciul pentru locul III au fost nevoie de lovituri de departajare. După 0-0 în timpul regulamentar, LPS Suceava a întrecut tot cu 3-2 pe Luceafărul Cluj Napoca.

De precizat faptul că la sfârșitul turneului, toți copiii au fost recompensați de către Federația Română de Fotbal cu tricouri și câte două mingi pe echipă.

Comentarii

Comentariu nou

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *



Inapoi sus pe pagina