Autentificare Inregistrare
Nume utilizator:
Parola:
| Ati uitat parola?
Nume utilizator*:
Adresa de e-mail:
* Nu folositi diacritice!
Trimitem parola pe e-mail
Categorii

Fara categorie

Încep înscrierile la Universitate

2015. septembrie 04. 12:59 | Update: 2015. septembrie 04. 13:50 newsbihor.ro

De luni, 7 septembrie, încep înscrierile pentru concursul de admitere, sesiunea septembrie, la Universitatea din Oradea.

Înscrierile pentru studii universitare de licență încep luni, 7 septembrie, cu excepția Facultății de Medicină și Farmacie, unde vor începe vineri, 11 septembrie.

Pentru studiile universitare de masterat depunerea dosarelor de concurs va începe din:

– 7 septembrie 2015 pentru Facultățile de Construcții și Arhitectură, de Drept, de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, de Științe Economice, de Socio Umane.

– 11 septembrie 2015 pentru Facultatea de Medicină și Farmacie.

– 14 septembrie 2015 pentru Facultățile de Arte, de Geografie, Turism și Sport, de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației, de Inginerie Energetică și Management Industrial, de Inginerie Managerială și Tehnologică, de Litere, de Protecția Mediului, de Științe, de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman”.

Detalii despre calendarul defalcat pe facultăți se pot găsi pe https://www.uoradea.ro/Admitere .

Candidații îsi vor depune dosarele la secretariatele facultăților conform programului propriu al fiecărei facultăți. De asemenea, pentru afișarea rezultatelor și confirmări se va urmări calendarul propriu al facultății.

Taxele de admitere sunt în valoare de 150 Ron atât cea de înscriere cât și cea pentru contestații, 100 Ron cea de înmatriculare, iar cea de procesare dosar pentru studenții straini este de 150 Euro.

Pentru sesiunea septembrie a concursului de Admitere 2015, Universitatea din Oradea oferă, pentru studiile universitare de licență, 177 locuri bugetate, din care 13 pentru rromi și 13 pentru tinerii de origine română din Republica Moldova cu diplomă de bacalaureat obținută în România și 3.354 locuri cu taxă. Repartizarea acestora pe specializări poate fi consultată pe: https://www.uoradea.ro/Admitere+2015+-+Licen%C5%A3%C4%83 .

Facultatea de Medicină și Farmacie va scoate la concurs, pentru sesiunea din septembrie, 113 locuri la studii de licență. Dintre acestea, 80 de locuri sunt la specialitatea Medicină în limba engleză, în baza suplimentării capacității de școlarizare de către ARACIS. Cifrele de mai sus se referă inclusiv la studenții non EU și vor suferi modificări în funcție de numărul de scrisori de acceptare la studii primite pentru aceștia.

Pentru studiile universitare de masterat sunt scoase la concurs 69 locuri bugetate, din care 4 locuri pentru românii de pretutindeni, și 2.522 cu taxă. Repartizarea acestora pe specializări poate fi consultată pe: https://www.uoradea.ro/Admitere+2015+-+Master&structure=Admitere

Pentru studiile universitare de doctorat sunt disponibile 15 locuri fără taxa, 1 loc pentru tinerii de origine română din Republica Moldova și 150 de locuri cu taxă.

 

Comentarii

Comentariu nou

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *



Inapoi sus pe pagina