Autentificare Inregistrare
Nume utilizator:
Parola:
| Ati uitat parola?
Nume utilizator*:
Adresa de e-mail:
* Nu folositi diacritice!
Trimitem parola pe e-mail
Categorii

Fara categorie

Expoziție cu lucrări ale studenților de la Facultatea de Arte

2016. martie 15. 12:08 | Update: 2016. martie 14. 14:04 newsbihor.ro

Departamentul de Arte Vizuale din cadrul Facultății de Arte a Universității din Oradea, va organiza, marți, de la ora 18.00, deschiderea Expoziției de Design la Facultatea de Arte - ediția a treia.

Evenimentul este organizat de studenții din anul III, specializarea design, a Facultății de Arte din cadrul Universității din Oradea, coordonați de conf. Univ. dr. Mărieş Gh. Radu Emil, asist. univ. Coştean Norbert și asist. univ. Brad Sorin Ovidiu. Lucrările sunt expuse timp de patru săptămâni și vor putea fi admirate în holul principal al Bibliotecii Universității din Oradea.

Scopul expoziției este promovarea Programului de studii Design al Facultății de Arte și a studenților săi și aducerea în percepția publică a domeniului vast al designului – de produs, grafic și ambiental.

Expoziția este la a treia ediție, iar lucrările expuse sunt realizate în cadrul disciplinelor de specialitate din cadrul programului de studiu de studenți din anii I, II și III. Lucrările expuse cuprind: planșe de prezentare în diferite tehnici grafice, studii de desen, culoare, tehnici de machetare, prototipuri și proiecte din domeniul designului de produs, ambiental și grafic, coordonate de conf. univ. dr. Mărieș Gh. Radu Emil, asist. univ. Brad Sorin Ovidiu, asist. univ. Costean Norbert, prof. univ. dr. Pantea Ioan, conf. univ. dr. Cîmpean Elena și lect. univ. dr. Abrudan Anamaria.

Comentarii

Comentariu nou

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *



Inapoi sus pe pagina