Autentificare Inregistrare
Nume utilizator:
Parola:
| Ati uitat parola?
Nume utilizator*:
Adresa de e-mail:
* Nu folositi diacritice!
Trimitem parola pe e-mail
Categorii

Fara categorie

Biserici reabilitate cu bani europeni

2015. noiembrie 19. 14:39 | Update: 2015. noiembrie 19. 14:39 newsbihor.ro

Mai multe biserici din municipiu au fost reabilitate prin intermediul proiectului transfrontalier „Punți crișene – Proiect de promovare a ecumenismului regional în Bihor Hajdu – Bihar”.

“În aceste zile am finalizat un proiect foarte important pentru administrația locală, un proiect ale cărui beneficii se vor reflecta în timp atât asupra enoriașilor care participă la slujbele religioase, cât și asupra valorificării apotențialului turistic al municipiului Oradea. Am reușit în urma acestui proiect să creăm condiții adecvate pentru enoriașii acestor biserici”, a precizat viceprimarul Mircea Mălan.

Totodată, viceprimarul a menționat că obiectivele părții române în implementarea proiectului au fost reabilitarea, restaurarea şi introducerea în circuitul turistic a Bisericii cu Lună (inclusiv a Bisericilor Buna Vestire și Sf. Duh Mângâietorul), a Bisericii Romano-Catolice din Cetatea Oradea, respectiv a Bisericii Reformate de pe strada Primăriei.

Conform informaţiilor prezentate de către Mircea Mălan cu privire la lucrările efectuate la Biserica cu Lună, acestea au constat în: înlocuirea vitraliilor, lucrări de rezistenţă şi consolidare, precum şi o serie de intervenţii pentru realizarea unui drenaj subteran perimetral al bisericii, reabilitarea sistemului de canalizare pluvială de-a lungul perimetrului clădirii, desfacerea mobilierului istoric al bisericii şi pregătirea lui pentru conservare şi restaurare, realizarea unei porți de acces dinspre str. Traian Moşoiu.

Întrucât se urmăreşte deschiderea corului şi turnului bisericii accesului vizitatorilor şi turiştilor, aici s-au efectuat lucrări de desfacere tencuieli, pardoseli, curăţare ziduri, a avut loc schimbarea scărilor de lemn care permit urcarea în turn şi montarea unui perete de sticlă în jurul mecanismului care indică fazele lunii. Tot în cadrul acestui proiect s-a amenajat în Corpul C, lângă Biserica cu Lună, și un muzeu memorial dedicat episcopului Roman Ciorogariu, din comorile bisericii.

Valoarea investiției la Biserica cu Lună, respectiv cele două filii, a fost în jur de 669 mii de euro.

În ceea ce privește celelalte biserici, Biserica Romano-Catolică din Cetate și Biserica reformată din Orașul Nou, la acestea au avut loc o serie de lucrări printre care putem aminti: renovarea faţadelor (retencuiri locale, rezugrăvire, înlocuirea şorţurilor de tablă zincată după caz, remedierea problemelor de etanşeitate şi racordare, înlocuirea segmentelor de burlane şi jgheaburi deteriorate, reabilitarea tâmplăriei ferestrelor de la turn, consolidarea tuturor podestelor şi planşeelor de lemn, respectiv a scărilor turnului, înlocuirea pavajului spaţiului interior cu plăci de piatră, similipiatră sau gresie pozate în nisip sau şapă de ciment, cu excepţia unei fâşii perimetrale de aerisire, realizarea unei hidroizolaţii cu folii de polietilenă extrudată de-alungul perimetrului clădirii, refacerea pavajului perimetral, reabilitarea finisajelor de tencuieli la soclu şi pe porţiunile inferioare cu tencuieli poroase de renovare pentru permiterea aerisirii zidăriilor, refacerea zugrăvelii tuturor faţadelor şi pereţilor interiori, realizarea unei reţele electrice de iluminat exterior arhitectural al turnului, realizarea sistemului de iluminat interior etc.

Din economiile realizate la acest proiect, în valoare de aproximativ 200 mii de euro, s-a refăcut tencuiala estică și nordică și s-au reparat geamurile la Bazilica Romano-Catolică, biserică care a fost inclusă ulterior în proiect.

Pentru promovarea tuturor bisericilor din acest proiect, atât a celor din România, cât şi a celor din Ungaria, s-a realizat un website (www.punticrisene.ro), un ghid turistic audio virtual și se va tipări şi un ghid care va fi distribuit gratuit.

Comentarii

Comentariu nou

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *



Inapoi sus pe pagina