Autentificare Inregistrare
Nume utilizator:
Parola:
| Ati uitat parola?
Nume utilizator*:
Adresa de e-mail:
* Nu folositi diacritice!
Trimitem parola pe e-mail
Categorii

Fara categorie

Aparat care permite intervenții stomatologice mai puțin dureroase

2016. martie 31. 14:40 | Update: 2016. martie 31. 14:41 newsbihor.ro

Primăria a cumpărat un aparat de inhalosedare, care a fost inaugurat miercuri și care va intra Clinicii de Stomatologie de la Facultatea de Medicină și Farmacie.

Aparatul a fost achiziţionat de Primăria Oradea în baza parteneriatului semnat cu Universitatea Oradea, respectiv cu Facultatea de Medicină şi Farmacie. Proiectul de parteneriat s-a născut la iniţiativa consilierului local Sebastian Lascu.

Primăria Oradea a acoperit valoarea acestui aparat, respectiv 40.322, 58 lei (la care se adaugă TVA). Pe lângă această sumă, Primăria Oradea decontează Facultăţii de Medicină şi Farmacie 4.166 lei/lună pentru materialele necesare tratamentelor aplicate pacienţilor, care vor beneficia gratuit de acest aparat.

Aparatul are rolul de liniştire, relaxare şi sedare a pacientului cu nevoi speciale (autism, down) sau a pacientului anxios, pentru ca apoi să-i poată fi făcută anestezia locală şi manevrele stomatologice specifice (obturaţii, extracţii dentare s.a).

“Acesta este un proiect pilot pentru un an de zile, urmând ca în funcţie de modul în care se va derula, să vedem ce vom putea face în continuare. Aparatul va fi folosit doar în cadrul Clinicii de Stomatologie de la parterul Facultăţii de Medicină şi Farmacie”, a precizat consilierul local Sebastian Lascu.

În baza acestui parteneriat, persoanele nevoiaşe aflate în baza de date a ASCO, precum şi orădenii care sunt în evidenţele SOS Autism Bihor şi în cele ale Asociaţiei DOWN Oradea vor putea beneficia de servicii stomatologice gratuite în limita a 4.166 lei/lună.

Reprezentantul Clinicii de Stomatologie, dr. Dan Slăvescu a afirmat că pentru început se va face un screening al pacienţilor în baza listelor primite de la ASCO şi de la Asociaţia pentru autism şi Asociaţia Down, după care se va face un program săptămânal, în care să aibă loc toţi pacienţii care vor solicita acest serviciu.

În şedinţa Consiliului Local de miercuri, va fi supus votului regulamentul care stabileşte procedura prin care beneficiarii vor avea acces la acest aparat. În perioada următoare, la intrarea în Clinica de Stomatologie din cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie (str. Independenţei) vor fi afișate informații utile pentru viitorii pacienţi: condiţii, nr. de telefon, persoane de contact.

Comentarii

Comentariu nou

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *



Inapoi sus pe pagina